Citeam acum câteva săptămâni că în SUA a fost depășit un tabu în ceea ce privește egalitatea de șanse între bărbați și femei. Din păcate, victoria feministă consta în faptul că armata americană a făcut publice rapoarte din care reieșea că pentru prima oară în istoria SUA a trimis pe front soldați femei nu însă în poziții de administrație ci chiar în zona de război; acestea au luptat cot la cot cu camarazii lor de sex masculin, a fost rănite și unele dintre ele chiar și-au pierdut viața pe front.
Evident, acest subiect a iscat discuții aprinse despre rolurile femeilor și bărbaților în lumea modernă, despre întrebarea dacă a trimite femei pe front e chiar o victorie pentru egalitatea de șanse sau mai degrabă nu. În paralel însă cu discuția despre accesul neîngrădit al americancelor în zonele de război, o altă dezbatere avea loc: dificultatea cu care familiile acceptă ideea de a-și lăsa copiii în grija personalului de îngrijire de sex masculin, fie că ei sunt babysitteri profesioniști sau educatori angajați în grădinițe și centre de zi pentru copiii preșcolari. Chiar dacă contextul este cu totul diferit, subiectul principal al dezbaterii este în fapt același: spargerea tabuurilor în ceea ce privește rolurile sexelor în societatea modernă.
Ei bine cred că discuția poate fi interesantă și pentru Romania, mai ales că și la noi încep să cadă tabuurile despre rolurile bărbaților și femeilor în familie. Deși majoritatea românilor sunt încă tributari principiilor tradiționale în ceea ce privește familia, de câțiva ani s-a născut o mișcare tăticească din ce în ce mai activă: bloggeri, activiști, tați-model, coaches și stay-at-home dads povestesc cum au renăscut ca bărbați în momentul când au devenit părinți și despre cât de fericiți sunt în rol de părinte egal implicat în creșterea și îngrijirea copiilor, ba chiar unii dintre ei și-au asumat rolul de părinte principal în timp ce mama lucrează 16 ore pe zi.
Este extraordinar că se întâmplă asta și toate mamele pe care le-am întâlnit se bucură că intrăm încet dar inevitabil în era taților implicați. Acum ca să fiu cinstită, au existat și până la apariția blogurilor tați dedicați și implicați care și-au crescut copiii cu duioșie și competență părintească. Dar niciodată nu au avut o voce publică atât de puternică ca în prezent. Acum vocile, eforturile și proiectele conjugate ale taților precum Bogdan Drăghici (avocatul tăticilor de la Alianța TATA), Dedi Grigoroiu (bloggerul ta–su.ro), Sebastian Froux (tăticul expat care organizează ieșiri sportive Evadeazacunoi), Bob Dragomirescu (părintele proiectului urbankid.ro), Sebastian Cochinescu (tăticul cool din spatele www.tati.ro), Andrei Tudose (arhitectul happeningurilor Delivering Life) sau Mihail Mușat (coach-ul de la Părinți Autentici) și alții ca ei, ne arată că am intrat intradevar într-o nouă fază a parentingului românesc.
Însă dezbaterea pe care aș vrea să o văd inițiată (poate tăticii menționați mai sus mă vor ajuta) este centrată pe faptul că în Romania încă nu vedem mai deloc babysitteri, bone sau educatori de grădiniță bărbați! Sigur, avem antrenori de sport, învățători de școală primară (remember Domnul Trandafir?), profesori de muzică și câțiva profesori de engleză pentru copii de vârstă preșcolară însă prea puțini. Personalul de îngrijire a copilului mic este eminamente format din femei! Care poate fi motivul? Oare bărbații nu își doresc aceste slujbe? Oare le este frică să nu se facă de râs dacă devin bone calificate? Oare există unii care au încercat și nu au reușit pentru că părinții din România nu pot să–și imagineze încă cum își pot lăsa copilul în grija unei bone-bărbat? Le este oare teamă taților să accepte un bărbat străin (potențial tânăr și competent în schimbarea scutecelor) în casa și familia sa?
Botezați cu umor și afecțiune manny (adică man + nanny) se pare că unul dintre cele mai mari și de succes servicii internaționale de bone amatoare Au-pair este preocupat de subiect mai ales că scopul acestui serviciu este de a permite tinerilor să aibă experiențe de schimb cultural angajându-se ca bone în familii din alte țări decât țara lor de origine. Și evident, tineri interesați de schimb cultural și călătorii low-budget sunt și de sex masculin! Există multe articole despre mannies și despre experiența familiilor care au ales o bonă de sex masculin. Multe dintre mamele care au ales bone-băieți au povestit că sunt încântate de faptul că aceștia sunt mult mai dispuși în a iniția activități sportive și în aer liber cu copiii decât bonele-fete. Deasmenea, se pare că bonele-băieți erau mai competenți în a disciplina copiii de vârstă mai mare (dacă bonele-fete se impuneau destul de greu în fața copiilor lipiți de consola de jocuri, bona–băiat oprea curentul fară comentarii și îi trimitea urgent să–și facă lecțiile).
Bineînțeles, e important să facem diferența între sistemul Au-pair de bone amatoare (dacă sunteți curioși să vedeți oferta de bone de sex masculin de la Au-pair click aici și dacă vă hotărâți să angajați vreunul să ne povestiți și nouă neapărat!) și practica profesională a bonelor calificate, precum și a tuturor profesioniștilor în creșterea și îngrijirea copiilor. Dacă sunteți curioși să vedeți cum arată un serviciu profesional de bone masculine calificate intrați pe mannypoppins.com.
Mărturisesc că am citit multe dintre comentariile la articolele despre acest subiect pe situri străine și nu am fost surprinsă să văd că discuția despre motivațiile atât ale celor care aplicau pentru un post de manny cât și ale celor care căutau o bonă–bărbat era împinsă către acuzații și supoziții nedovedite: anume majoritatea mamelor care caută o bona–bărbat sunt mame singure care doresc o aventură sau că cei care aplică pentru poziția de bonă caută mame singure pentru o aventură, sau, încă și mai scandalos, că cei care aplică sunt indivizi periculoși care caută să fie aproape de copii pentru a-i abuza. În fine, dacă în ceea ce privește dorința mamelor singure și a bonelor-bărbați de a dezvolta activități extracurriculare consider că e treaba lor de adulți responsabili și că nu e neapărat un minus al industriei de bone-bărbați. Dar în ceea ce privește riscurile pentru siguranța copilului, ele există întotdeauna iar familia care angajează trebuie să fie întotdeauna atentă la procesul de selecție și monitorizare a activității bonei de orice sex ar fi aceasta.
Eu una sunt o femeie super-norocoasă pentru că am un partener de viață și de parenting absolut fabulos: este un părinte minunat pentru băieții noștri și adevărul este că el este părintele principal la noi în familie, fiind un tată competent, dedicat și afectuos rămânând și masculin în timp ce tăticeşte cu aplomb. Știam că este un bărbat arătos și sexy la culme dar de când este tată și iese cu copiii în parc nu pot să vă povestesc ce priviri admirative primește de la femei de toate vârstele! Și adevărul este că nimic nu este mai sexy pentru o femeie decât un tătic implicat! Creierul de femeie este circuitat în așa fel încât să valorizăm la maxim bărbații cărora le plac copiii (click aici pentru detalii) pentru că teoretic căutăm întotdeauna parteneri pe care se bazăm atunci când devenim mame. Cred că e timpul ca nu numai să celebrăm tații buni dar să dăm o șansă și bonelor-bărbați în România! Voi ce credeți?
