Da, știu, a fi mamă nu e ușor și oricum nu m-a pus nimeni să fac plozi (dar sunt drăguți și chiar am gene bune pe care vreau să le trimit mai departe în viitor).Da, știu, sunt unele lucruri pe care numai o mamă le poate face (dar credeam că am încheiat povestea asta după 6 ani de alăptare la cerere).
Da, știu, foamea copiilor e mai importantă decât deadline-ul meu (noroc că lucrez mai ales cu femei și ele chiar înțeleg asta).
Da, știu, munca neflexibilă a partenerului e mai greu de flexibilizat decât munca mea flexibilă care, în carantină, a făcut cel mai spectaculos număr de contorsionism din câte s-au văzut (am facut conferință telefonică de pe WC nu din cauză că mă lovise imperios vreo nevoie fiziologică, ci pentru că, în momentul ăla, baia era singura cameră în care era liniște).
Da, știu, femeile s-au emancipat și am devenit toate niște vrăjitoare isterice și misecuveniste dar să mor dacă simt asta în timp ce plâng de ciudă pentru că am urlat la copii din cauză că stau pe telefoane și laptopuri în loc să iasă afară, în timp ce eu stau toată ziua pe telefoane și laptopuri, iar ei îmi reproșează asta.
Da, știu, sunt norocoasă că am avut bani să le iau o masă de pingpong să nu se plictisească în carantină, dar eu nu am avut răgazul să mă joc cu ei decât de 3 ori în 3 luni, iar tacsu’ de mai multe ori și l-am detestat și iubit pentru fiecare dintre aceste dăți mai ales că ei asta vor ține minte (că tati s-a jucat cu ei iar mami a muncit nonstop).
Da, știu, e nasol să nu îți culci copiii seara cu povești și să te bazezi pe Moș Netflix că le închide filmul la momentul potrivit, dar 15 minute de eliptic la 11 noaptea rămân singura mea speranță ca să nu sfârșesc ziua la „spitalul 9”.
Da, știu, nu sunt singură dar câteodată e ca și cum aș fi.
Nota autorului: Da, știu că am un soț minunat care e și un tată foarte implicat și îl iubesc și ne iubește, dar carantina asta mi-a arătat că noi, ca societate, mai avem destul de lucru la egalitatea aia. Și da, știu că părinții singuri sunt niște maratoniști nebuni în fața cărora mă înclin. Măcar eu am avut pe cine bodogani când am simțit că nu mai pot…
De citit și acest articol dezarmant de onest pe tema asta:
Foto: Arhivă personală 2012: Eu lucrând în timp ce îmi alaptez băiețelul de 3 ani.
