Cu faţa sau cu spatele: Modul în care interacţionăm cu bebeluşul şi efectele sale
Vestea bună este că e bine în ambele feluri!
Imaginea unui părinte care se joacă cu bebelușul său față în față, făcând grimase și sunete hazlii este așa de bine fixată în mentalul nostru încât toți ne creștem astfel copiii. Ne apropiem fața de fața bebelușului și ne dăm în spectacol – ei sunt încântați și reacționează la atenția sporită și exclusivă pe care o primesc din partea noastră. Ne e greu să ne imaginăm că alte culturi își pot crește copiii fără acest contact frontal fără ca cei mici să aibă de suferit. Și totuși un studiu realizat de psiholoaga Heidi Keller arată cele mai simple gesturi uzuale în interacțiunea cu bebelușul influențează modul în care acesta va relaționa ca adult. Mai mult, acest studiu arată că există un tip extrem de diferit de interacțiune cu bebelușul care duce cu succes la dezvoltarea sa într-un adult adaptat la un stil de viață diferit de cel vestic.
Modul vestic de a interacționa cu bebelușul este cel bazat de contact frontal, unu-la-unu, mama și bebelușul. Keller a studiat însă stilul de parenting timpuriu al tribului Nso din Africa unde mamele își poartă bebelușii în față: ei văd foarte puțin fața mamei și văd în schimb alți membri ai familiei și ai comunității. Când a arătat mamelor Nso imagini cu mame din Germania jucându-se cu copiii lor acestea au concluzionat că probabil în Germania există o lege care descurajează contactul corpului mamei cu bebelușul. În schimb, când mamele din Germania au văzut imagini cu mamele cameruneze au bănuit că există vreun obicei care descurajează mamele să–și privească bebelușii în față.
În plus, nu doar ceea ce văd bebelușii influențează dezvoltarea lor ulterioară dar și ceea ce aud: peste 90% din ceea ce spun mamele vestice bebelușilor lor se referă exclusiv la persoana lor sau la persoana bebelușului pe când peste 60% din ceea ce comunică mamele cameruneze bebelușilor lor se referă la altcineva decât bebelușul sau ele însele. Astfel, concluzionează Keller, mamele vestice cresc copii centrați social pe propria persoană și independență pe când mamele cameruneze cresc copii calați pe comunitate și interdependentă. Bebelușii vestici înțeleg de mici că societatea lor se bazează preponderent pe relații unu la unu iar bebelușii camerunezi percep imediat că societatea lor se bazează pe interacțiuni multiple cu mulți membri ai comunității.
Acest fenomen a fost testat de Keller și printr-un experiment simplu care testează capacitatea copiilor de a înțelege existența lor ca individ distinct – testul auto-recunoașterii în oglindă. Copii vestici stimulați de atenția exclusivă și frontală a părinților lor s-au recunoscut mult mai devreme în oglindă decât copiii camerunezi care fuseseră mai curând expuși la importanța comunității decât a individului.
Este evident că stilul vestic de parenting este menit să creeze adulți adaptați la o cultură care premiază independența, însă independența este o calitate cu două tăișuri mai ales când ne dorim copii ascultători. Și aici Keller a explicat cât de incompatibile sunt cele două dorințe principale ale părinților vestici care își doresc deopotrivă copii independenți dar și ascultători (de exemplu, ne dorim copii care să se joace singuri în camera lor și pe urma să–și strângă jucăriile de pe jos fară să fie nevoie să le spunem asta de 10 ori).
Pentru a arăta diferența între stilurile de parenting și efectele lor în ceea ce privește capacitatea copiilor de a asculta de părinți, Keller a făcut o serie de teste cu copii de vârstă preșcolară din Grecia (grecii își cresc copiii în stilul tipic vestic, bazat de interacțiune unu la unu și față în față) și cu copii din Camerun unde parentingul este bazat pe contact piele pe piele și pe colectivitate. Testele constau în a vedea cât de repede răspund copii la o solicitare a mamei lor, dacă e nevoie ca această solicitare să fie repetată, dacă ei își pot întârzia îndeplinirea unei dorințe (test de tipul: așteaptă să mănânci bomboana până mă întorc eu în cameră). Copii greci, fiind învățați de mici că sunt indivizi distincți, autonomi și independenți au dovedit o capacitate scăzută de a îndeplini aceste solicitări (deoarece instinctul lor era să facă ceea ce doreau ei nu alții) pe când copiii camerunezi au îndeplinit cu ușurință și fară insistențe solicitările mamelor lor deoarece de mici ei s-au perceput ca un membru al unei colectivități; pentru ei a răspunde solicitării altcuiva venea firesc și intuitiv.
Evident, nu se poate spune că un stil de parenting e mai bun decât altul însă cu ajutorul cărții lui Keller am reușit să înțeleg că în momentul în care ne alintăm bebelușii în stilul nostru caracteristic îi punem pe o traiectorie comportamentală care le va servi în parcursul lor de adulți într-o lume individualistă însă trebuie să ne resemnăm că până atunci…nu prea o să vrea să–și strângă singuri jucăriile de pe jos.
