Un post de televiziune olandez a făcut zilele trecute un experiment cu doi tineri prezentatori de sex masculin: i-a trimis la un Birth Center, unde au fost supuși unui proces de simulare a travaliului! Au fost cuplați la un aparat de electrostimulare musculară cu care au fost simulate contracțiile uterine din timpul nașterii normale (fără anestezie). Cu ajutorul aparatului au fost simulate atât intensitatea contracțiilor, cât și frecvența lor, așa cum cresc ele în timpul nașterii. Au avut alături și o moașă care i-a ajutat să treacă prin travaliu, exact ca la o naștere reală! Experimentul a avut și o miză: cel care va rezista până la intensitatea maximă a contracțiilor premergătoare expulziei va fi „mămica” simbolică a unui bebeluș de jucărie. Vedeți cum au rezistat cei doi tineri olandezi la nașterea naturală! Clipul merită văzut și fără traducere.
Bărbații încep experimentul cu umor și frondă, se așteaptă la durere, dar și să o suporte. Apoi poți vedea în ochii lor șocul: AU. Citești în ochii lor un mare AU existențial: AU, ce tare doare, AU, doare mult mai tare decât mă așteptam, AU, nu am fost construit să trec prin asta! AU, ce tari sunt femeile! Numai unul dintre cei doi rezistă până la final și este încoronat „mămică”.
Un experiment oarecum asemănător a făcut și o televiziune din Australia acum patru ani, însă australianul nu a rezistat decât vreo trei ore de contracții moderate:
Exteriorizarea și motivația reduc durerea nașterii
Cel care a reușit să treacă prin travaliu a fost și cel care a renunțat la inhibiții și a răcnit cât a poftit, s-a mișcat, s-a învârtit, s-a aruncat pe jos fără menajamente. Aici e o lecție bună: omul și-a dat frâu liber senzațiilor, reacționând la durere. Olandezul brunet și australianul au avut în mod evident o barieră psihologică și nu au fost dispuși să se dea în spectacol, iar asta i-a făcut să cedeze rapid. Femeile care își dau frâu liber în travaliu sunt cele care de cele mai multe ori reușesc să nască fără anestezie. Cu cât reușești să lași hățurile în grija corpului fără să te gândești prea mult la ce o să zică lumea, cu atât o să pară mai ușor.
Durerea de la naștere e un complex de senzații mult mai complicat decât cea provocată prin electrostimulare. Și e adevărat că procesele chimice din corpul femeii sunt astfel reglate ca să facem față nașterii. Durerea e subiectivă în general. Dar da, paralela cu maratonul e foarte bună: linia de finiș te motivează să mai poți alerga, chiar și atunci când mintea îți spune că nu mai poți. Poate bărbaților le-a lipsit această motivație.
Ce ne lipsește în maternități
Bineînțeles, aceste experimente au arătat mai mult decât reacțiile bărbaților la travaliu:
- Am putut vedea cum arată un centru de nașteri urban (ca un hotel boutique, cu un lobby elegant, o cameră de naștere cu pat matrimonial, cadă de naștere cu leduri și șemineu, balcon către promenadă și echipamente medicale camuflate în dulăpioare șic).
- Am putut vedea că masca cu gaz ilariant este o metodă uzuală de anestezie în multe țări (și care nu interferează cu nașterea). Mai multe despre această metodă aici (avantaje, dezavantaje etc.)
- Am constatat cât de diferit este sprijinul pe care olandezii îl primesc de la moașă: ea le explică etapele travaliului și mai ales le stă alături și îi îndrumă cu blândețe, învățându-i diferite metode de a rezista: gaz ilariant, respirație, mișcare, vocalizare, hidroterapie, poziții). Australianul, în schimb, are alături un medic obstetrician care îi explică etapele, oferindu-i gaz ilariant și o minge de travaliu, fără însă a avea o atitudine cu adevărat de sprijin.
