Un tătic blogger scria de curând, cu candoare și probabil conștient că poate isca o controversă, că deși își iubește copiii la fel de mult, pe unul dintre ei îl place mai mult. Acest tătic nu a făcut decât să spună că are un copil favorit, cu care îi place să petreacă timpul mai mult decât cu ceilalți copiii ai săi. Evident, blogosfera a luat foc. Subiectul e dificil de discutat, dar studiile au arătat că 95% dintre părinții cu cel puțin doi copii confirmă că au un copil favorit, iar ceilalți 5% mint (vezi studiul publicat de psihologul Jeffrey Kluger în cartea să The Sibling Effect).
Tăticul blogger și-a explicat apoi controversata declarație: pur și simplu, cu fiul sau mai mare (are unul de 4 și unul de 2 ani) poate face mai multe lucruri: aventuri băiețești ca pescuitul, meșteritul, activități sportive etc. Celălalt băiat este încă prea mic pentru a putea să participe cu adevărat. Atenție însă, tăticul menționa explicit că nu petrece mai mult timp cu cel mai mare decât cu cel mic, că încearcă să îl implice și pe mezin în majoritatea activităților, dar, cu toate acestea, cel mai mult îi place când el și fiul său mare își petrec împreună timpul. De asemenea, tăticul prevedea că în curând echipa va fi întregită de cel mic, care iese cu pași repezi din faza de „bebelușie”.
Ca mamă a doi băieți, am avut inițial aceeași reacție: cum să spui că îți iubești copiii la fel de mult, dar îți place mai mult unul decât altul? Dar am știut că e adevărat: și mie îmi place mai mult de unul din copiii mei. Îi iubesc la fel de mult, petrec la fel de mult timp cu ei, dar adevărul este că am o slăbiciune pentru unul dintre ei. Pur și simplu, așa este și m-aș minți singură dacă aș spune altceva. Adevărul este că fiii mei au temperamente foarte diferite, că unul este mai greu de crescut (o prietenă mi-a confirmat că unii copii sunt mai greu de crescut și chiar și ea, psiholog experimentat și mamă dedicată, a simțit asta în legătură cu propriii copii).
Adevărul este că e normal și uman să ai un copil favorit. Un studiu pe acest subiect, efectuat de specialiști gerontologi, a dezvăluit că mamele de vârsta a treia îngrijite de alt copil decât cel favorit suferă mult mai mult de depresie decât cele care primesc îngrijiri de la copilul preferat (chiar mai mult decât mamele care nu primeau sprijinul niciunuia dintre copii!). Așadar, mamele și tații pot avea favoriți diferiți, iar motivul este faptul că respectivul copil vădește trăsături și comportamente mai apropiate de ale lor decât alți copii.
Evident, este important ca, pe cât posibil, acest favoritism să nu fie simțit de copii. Eu, spre exemplu, am înțeles destul de devreme că nu sunt copilul favorit al mamei mele – am știut exact și de ce: am fost unul dintre acei copii extrem de greu de crescut, pe când fratele meu, blând și cooperant, era exact opusul. Eu eram copilul-taifun și o știam, drept care nu m-am supărat niciodată pe mama că avea o slăbiciune pentru frățiorul meu, pe care nu am simțit-o însă niciodată în comportamentul ei față de noi. Azi, și eu am doi copii – unul care îmi seamănă întocmai, la fel de competent la a pune la încercare răbdarea părinților, și unul cu un temperament de Buddha. Eu îl prefer pe micul Buddha, pentru că – firește – e mai ușor de crescut. Ghici însă pe cine preferă mama mea, acum bunica: pe copilul-taifun, pe motiv că îi amintește de mine mică!
Mi se pare esențial să înțelegem că, pentru a fi părinți mai buni, mai conștienți, trebuie să fim sinceri cu noi și să nu trecem sub tăcere astfel de subiecte.
