8 kilometri in 8 pași – sau cum să transformi benzina economisită în educație

8

8 kilometri în 8 pași . Atât făceam că să imi duc băieții la școală și înapoi, după -amiaza.

Acum fac fix 8 pași . De la patul lor suprapus la birou. Apoi drumul spre școală este parcurs cu viteza de 200 de megabiti pe secundă pentru că da, avem șansa să ne permitem și internet rapid și câte un laptop bun pentru fiecare dintre ei. Asta este realitatea pentru noi și, cu toate dificultățile școlii online, la noi a fost doar despre adaptarea la un nou stil nu despre imposibilitatea de a mai merge la școală . Pentru că da , pentru unii copii școala online a însemnat fie chinuiala pe un telefon vechi, cu ecranul spart pe care primeau temele fie pur și simplu, dispariția școlii cu totul din viața lor.

Foto: Felix, mezinul meu, și Mișa, motanul familiei, într-o dimineață obișnuită de școală-online.

Credeți că povestea asta se petrece doar la țară , în rurarul acela profund unde aerul e curat și sărăcia lucie?

O să vă surprind. Trăiesc în sectorul 1 al Capitalei la 3 minute de metrou, 5 minute de Casa Presei. Buricul Bucureștiului , cum s-ar spune. Am o vecină, mama singură a unui băiețel de o seamă cu ai mei. Pentru ea, școala online a însemnat multe luni să vină zilnic în fața casei mele unde îi lăsam în cutia poștală printate fișele pe care le avea copilul ei de lucrat pentru școală. Iar în clasa a 2-a ai multe fișe de lucrat. Nu aveau imprimantă și nici buget pentru print -shop. Cât învăța copilul pe laptop, mama nu putea munci pentru că da, aveau unul singur. În cele din urmă, am decis împreună cu soțul meu să le facem cadou un laptop și o imprimantă ca acest copil din buricul Bucureștiului, mai puțin norocos decât ai noștri, să poată face școală în condiții bune.

Dar noi suntem doar o familie și nu am putut ajuta decât un copil.

Asociația Narada ajută mii de copii în toată țara ca să poată face școală online în condiții bune. Narada, cu sprijinul companiei Petrom, prin stațiile Petrom, te ajută să ajuți printr-un mecanism simplu: calculezi pe site-ul www.drumulsprescoala.ro cât te costă benzina ca să îți duci copiii la școală și înapoi și poți dona exact acea suma, acum că ei stau acasă și fac școală online. Mai mult, donația ta este dublată de Petrom. Drumul copiilor tăi spre școală este transformat în tablete și calculatoare pentru miile de copii pentru care școala s-a închis de tot. Dispozitivele sunt proprietatea și sub administrarea școlilor și în momentul în care vom putea să ne reîntoarcem fizic la școală, ele vor fi folosite în continuare pentru educația digitală .

Știu că e deja un loc comun să spun că numai prin educație vom sălta țara asta frumoasă spre un nivel de trăi mai bun, dar fiți atenți aici:  educația digitală nu este un compromis pe care a trebuit să îl facem ca să trecem prin pandemie.

Educația digitală este viitorul și este aici să rămână.

Pandemia doar a catalizat ceea ce ce oricum urma să se întâmple . Și cei mai vizionari inovatori ai planetei știu asta. Nu-i așa ca toți am vrea să ne bucurăm de o avere uriașă ca a lui Elon Musk? Dar oare am avea înțelepciunea să ne donăm o parte din avere precum Elon Musk? Unde donează Elon Musk o să mă întrebați . Donează multor cauze si proiecte inovatoare dar cel mai recent a donat 5 milioane de dolari unei platforme de educație digitală gratuită . Asta pentru că el a înțeles că acolo e viitorul mai bun al omenirii: în accesul facil, gratuit la educație al unui număr cât mai mare de oameni.

Dar nu trebuie să ducem toți grija viitorului omenirii precum Elon. E de ajuns să ne preocupăm de un singur copil. Cum ar fi Eliza . Eliza Colibaș are 10 ani și este elevă la Colegiul Aurel Vijoli din Făgăraș . E cuminte și silitoare iar materiile ei preferate sunt Româna și Desenul. Are un singur telefon pe care îl împarte cu sora ei ca să poată participa la lecții . Vrea să se facă medic veterinar pentru că iubește animalele dar dacă școala se va opri prea curând pentru ea, nu va avea această șansă . Eu voi ajuta ca Eliza să primească o tabletă numai a ei și să își continue școala. Voi dona cei 8 kilometri care pentru noi s-au transformat în 8 pași .

Dacă noi, toți cei care economisim în drumul spre școală, facem asta mai mulți copii ca Eliza vor putea să învețe și să devină orice visează acum la magica vârstă de 10 ani. Pentru că atunci când ai 10 ani drumul de la vise la realitate începe cu drumul spre școală.

Donează și tu benzina economisită pe www.drumulsprescoala.ro

About the author

Ana Maita

Add comment

Ana Maita

Ținem legătura

Dacă vrei să vezi ce mai scriu, care sunt informațiile pe care le citesc și le împărtășesc, te aștept pe paginile și conturile mele din rețelele sociale: