Câteodată e nevoie să deschizi larg picioarele ca să primești unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le poți primi ca femeie. Știu cum sună, dar eu fac regulat asta. Deschid larg picioarele și complimentul nu întârzie să apară: ”Oooh, ce col uterin superb ai, draga mea!” 🙂 îmi spune duios ginecoloaga mea. Răsturnată pe patul ginecologic, răspund sfioasă ”Vai, dar mulțumesc!” Mă unge la suflet, vă jur.
Recunosc, îmi iubesc colul uterin. Îmi iubesc tot corpul, dar în mod special îmi iubesc colul. Mi se pare că e un soi de truc magic cărnos care mă ajută să trăiesc fain de tot. E o poartă de intrare și de ieșire pentru viață nouă. Pe-acolo s-au întâmplat copiii mei: ce bine m-a servit boțul acela de carne, ce trainic i-a ținut pe copii în uter timp de 9 luni și ce harnic s-a deschis ca să mi-i trimită în brațe. Doamne, ce bine am lucrat noi doi, eu și colul meu, la treaba asta. Dream team!
Și mai e ceva, nu știu dacă știți, dar în timpul amorului, colul uterin, gâdilat cum trebuie și de cine trebuie, îți face un mic cadou. De fapt…un mare cadou, chiar uriaș: se numește ”full-body orgasm” și da, este pe atât de amețitor de demențial de bun cum sună și da, este documentat științific. Și nu, nu vorbesc doar din cărți despre acest orgasm care te lansează, nu pe porțiuni, ci toată, în stratosfera extazului. 🙂 Cum spuneam, eu și colul meu uterin facem o echipă de 5 stele. Ba chiar de 7 stele!
Deci îl iubesc. Și am grijă de el. Cum? Fac tot ce pot ca să îl protejez de cancerul care îl poate distruge și pe el și pe mine. Cancerul cauzat de HPV. Din fericire, e un cancer care poate fi prevenit prin vaccinare chiar și la vârstă adultă. M-am vaccinat deci cu vaccinul HPV și merg regulat la control ginecologic și Pap Test.Toate astea, în semn de prețuire pentru colul meu uterin și pentru tot ceea ce îmi dăruiește.
Iubiți-vă colul, vaccinați-vă și aveți grijă de el!



