De câteva Crăciunuri copiii mei înțeleg în sfârșit despre ce e vorba. Au ajuns amândoi la vârsta la care înțeleg trecerea timpului, conceptul de anotimpuri și mai ales frumoasa nebunie cu Moș Crăciun și cadourile condiționate de cumințenie. Cu ei ne mai bucurăm și noi o dată, deși suntem mari și alergați, obosiți și tracasați, plus că nu mai credem demult în Moș Crăciun.
Moșul e un rol greu. Moșul răsplătește și educă. Moșul e drept, dar este și indulgent. Moșul știe exact care au fost copii cuminți și care năzbâtioși, dar în seară fatidică de 24 decembrie Moșul din familia noastră nu a lăsat niciodată vreun copil necadorisit, oricât de năzbâtios a fost peste an.
Moșul anul acesta nu mai apare personal tocmai pentru că băieții s-au făcut mari și dacă îl mai îmbrăcăm pe tata-socru în costumul ieftin chinezesc s-ar putea că magia să se destrame brusc sub privirile agere ale flăcăilor mei. Anul acesta Moșul va veni tiptil, nevăzut și neauzit de nimeni și va lasă cadourile sub brad, bătând în retragere rapid că să salveze un pic de magie pentru încă 2-3 ani de-acum încolo. Copiii vor fi dezamăgiți că anul asta nu l-au văzut pe Moș, dar le va trece repede dezamăgirea când se vor apucă de desfăcut cadourile. Le vom spune că Moșul a fost grăbit că să ajungă și la alți copii care îl așteaptă.
Cum spuneam, Moșul va mai veni câțiva ani pe creditul de credulitate copilărească pe care îl vedem consumându-se rapid. Apoi cortina va cădea, magia se va risipi, dar Moșul va continuă să vina chiar și deconspirat: o perioadă va aduce încă daruri luate de noi la aluziile din ce în ce mai directe ale celor mici care devin mari și apoi, da, e inevitabil, va veni momentul când Moșul va dispărea de tot. Știu exact când și cum va veni momentul acela: atunci când cei mici, deveniți mari, vor spune: “Mama, nu-mi lua nimic anul ăsta, mai bine-mi dai banii și îmi iau eu ce-mi place.” Atunci vom ști Moșul murit. La vremea noastră, și noi l-am lăsat pe Moșul exact același mod.
Dar vedeți, Moșul e magic și nu stă mort prea mult! Pentru că perioada în care copiii au crescut îndeajuns de mari că să nu mai creadă în Moș Crăciun coincide cu un alt moment esențial: cel în care copiii, la rândul lor, încep spontan să se gândească să facă și ei cadouri părinților. E un moment de o mare delicatețe psihologică atunci când copiii noștri încep să planifice ce cadouri să ne facă nouă părinților, bunicilor, tuturor celor dragi și bătrâni care am dat viață colectiv Moșului ce le-a bucurat lor copilăria cu cadouri. Moșul a murit. Trăiască Moșul! Acesta e momentul în care vom fi păsat făclia Moșului următoarei generații. O perioadă ne vor face nouă și poate prietenilor lor cadouri și apoi va veni încununarea supremă a Moșului în variantă re-loaded: copiii noștri vor avea copii și vor începe cu adevărat să pompeze viață proaspătă în Moș Crăciun. Vor cumpără cadouri alese cu grijă, ne vor costuma pe noi în chip de Moș și vor da serios din coate să regizeze o seară magică pentru copiii lor.
Știu asta pentru că am avut bucuria să petrec seara de Ajun în companie selectă: eram 4 generații din care 3 au jucat rolul de Moș plus o generație, copiii mei în speță, care se bucură pentru prima oară conștient de seară de Ajun. Și trebuie să va mai spun ceva: se pare că atunci când ai jucat rolul de Moș pentru 3 generații Moșul cel Adevărat (pentru că să știți că el există) își amintește brusc de tine și te răsfață cu cadouri nenumărate – pe lângă cei mici care evident au parte de cele mai multe cadouri, bunica mea, devenită de 5 ani stră-bunică, era cea mai cadorisita de Moș. Draga de ea se bucura sincer ca un copil și știa cu o claritate înspăimântătoare că poate e ultimul ei Ajun. Așa că am de gând rezist eroic la stră-bunicie să am și eu de asmenea răsfăț din partea Moșului!
